top of page
Poza scriitoruluiMaria Aida Caramidaru

Pe principiul cu cât mai mult, cu atât mai bine

Actualizată în: 20 sept. 2019

12 aprilie 1989 - România devenea oficial prima țară din lume care achita în întregime datoria externă, reușind, astfel, să dobândească independență deplină în plan politic și economic, după cum susținea la acel moment nimeni altul decât tătuca, în varianta sa autohtonă.


30 de ani mai târziu, România nu doar că și-a recăpătat titlul de stat tributar, dar a înregistrat un nou record în privința datoriei externe, care a ajuns să însumeze 103 miliarde de euro (cel puțin așa este declarat în mod oficial). O valoare destul de măriciă dacă stăm să ne gândim că a fost nevoie de numai trei decenii pentru a o acumula și de Dumnezeu știe câte pentru a o restitui.


Problema apare în condițiile în care cifrele, alarmante, de altfel, sunt invers proporționale cu investițiile realizate în spitalele din România, în ultimii ani, cu numărul de kilometri de autostradă inaugurați din '90 încoace sau cu gradul de eficientizare a sistemelor publice.


Singura speranță în redresarea economiei naționale o reprezintă creșterea produsului intern brut (PIB), care a înregistrat o ascensiune semnificativă din 2012 până în prezent, ajungând de la 132 de miliarde de euro, la 202 miliarde în 2018 (conform Ziarului Financiar), iar asta se datorează, în special, domeniului IT, care s-a dezvoltat remarcabil în ultimii ani.


Chiar și în acest caz, dacă sectorul privat va continua să își fundamenteze activitatea pe importuri, iar datoriile guvernamentale, (un fel de rău necesar, ce menține țara pe linia de plutire) și deficitul forței de muncă se vor accentua în continuare, România nu va reuși să iasă din acest cerc vicios și riscă, așa cum afirmă specialiștii, să intre într-un colaps economic fără precedent.



Nu că ar conta, dar roșiile de la noi sunt chiar gustoase.




Maria Aida Cărămidaru



Sursă foto: nypost.com

52 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page